Entuziasm și dezamăgire la debutul noului turneu al trupei Spice Girls

Entuziasm și dezamăgire la debutul noului turneu al trupei Spice Girls
Publicat: 25/05/2019, 13:12

Fanii Spice Girls s-au adunat vineri la Dublin din toate colțuriile lumii. Melanie Brown (Scary Spice), Geri Horner (Ginger Spice), Melanie Chisholm (Sporty Spice) și Emma Bunton (Baby Spice) au lansat în fața celor peste 80.000 de spectatori din Croke Park turneul care le va purta în următoarele săptămâni în jurul Marii Britanii.

Biletele au avut prețuri care au ajuns până la 100 de lire sterline și au dat ocazia doritorilor să îmbrace încă o dată pantofii sport cu talpă-platformă și costumele cu model de piele de leopard în onoarea „puterii fetelor”.

Trupa a anunțat pe twitter că biletele pentru majoritatea spectacolelor programate în turneu sunt deja epuizate.

O fană în vârstă de 32 de ani este citată de Reuters povestind că așteaptă de 21 de ani acest moment. Unii admiratori s-au arătat dezamăgiți că nu se regăsește pe scenă și Posh. Alții au fost mai puțin afectați: „Nu ne deranjează că Posh nu participă. Dacă n-ar fi venit Baby sau Ginger, atunci ar fi fost o problemă”, a spus Mandy Phelan, în vârstă de 23 de ani.

Entuziasmul celor care s-au strâns la Dublin a fost afectat de reproșurile pe care mulți dintre cei prezenți le-au făcut sonorizării de pe stadion, arată The Sun.

Scary Spice, Mel B, a trimis după concert o scurtă înregistrare video către fani. Ea recunoaște că au fost probleme arătându-și speranța că pentru spectacolul care le duce luni la Cardiff, în Țara Galilor, toate erorile de sunet ori vocale vor fi îndreptate.

Trupa Spice Girls a demarat vineri o serie de 13 concerte. Victoria Beckham nu va lua parte la turneul care a debutat la Dublin, în Irlanda, pe rețelele de socializare, dar le-a transmis fostelor sale colege succes.

Formația Spice Girls, creată în 1994, a cunoscut succesul după lansarea primului single, „Wannabe”, în 1996, acesta situându-se pe primul loc în topurile muzicale din 30 de țări. Albumul de debut, „Spice”, a fost vândut în peste 31 de milioane de copii la nivel mondial. Acesta este, de altfel, cel mai bine vândut album al unui grup muzical feminin din istorie.

Astfel s-a născut un fenomen internațional similar Beatlemaniei, „Girl Power”.

Pe 31 mai 1998, în plin turneu, Geri Halliwell a anunțat că va părăsi trupa. Cele patru membre rămase – Victoria Beckham, Melanie Brown, Emma Bunton, Melanie Chisholm – au lansat un al treilea album în 2000, „Forever”, iar trupa s-a destrămat în februarie 2001. Ultimul album de studio al trupei, „Forever”, a avut mult mai puțin succes decât primele două, în parte din cauza schimbării genului muzical abordat, din pop adresat adolescenților înspre R&B.

În 2007, cântărețele s-au reunit pentru o scurtă perioadă de timp, pentru turneul „Return of the Spice Girls”, care s-a bucurat de un enorm succes.

De asemenea, Mel B – Scary Spice, Victoria Beckham – Posh Spice, Emma Bunton – Baby Spice, Geri Halliwell – Ginger Spice și Melanie C (Chisholm) – Sporty Spice s-au reunit pentru un scurt recital în anul 2012, la ceremonia Jocurilor de Vară de la Londra. Mai târziu în același an, un musical, „Viva Forever”, a avut premiera în capitala britanică.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
O erupție uriașă din clasa X a lansat o furtună solară masivă spre Pământ: Aurore...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Anvelopele care devin obligatorii în România. Toți șoferii trebuie să circule cu ele
Oana Roman, jignită fără precedent. Marius Elisei și-a ieșit din fire
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
António Guterres, secretarul general al ONU, declarat „persona non grata” de guvernul israelian